1

Cum te putem ajuta?

gene

Trimite un e-mail

Vizita de săptămâna trecută la Școala Profesională Germană Kronstadt (SPGK) din Brașov a partenerilor Asociației Firmelor Constănțene – AFCT a deschis noi oportunități menite să definească bunele-practici în domeniul educației și învățământului profesional în sistem dual și să genereze progres pentru ambele organizații.

La întâlnire au participat firmele partenere AFCT prin responsabilii HR și tutorii proprii de practică, dar și profesori de specialitate din liceele tehnologice care au în derulare contractele de practică cu acestea, în cadrul unor serii de acțiuni menite să consolideze relațiile dintre mediul de afaceri și instituțiile de învățământ profesional-dual. Vizita a oferit o oportunitate unică pentru un schimb valoros de experiență, idei și know-how, atât cu reprezentanții școlii, cât și cu unul dintre cei mai mari parteneri industriali ai acesteia, Schaeffler România.

Explorarea modelelor de succes implementate de Școala Profesională Germană Kronstadt s-a constituit într-un exemplu de bune-practici în formarea profesională din România, partenerii AFCT având ocazia să înțeleagă mai bine mecanismele care stau la baza colaborării dintre SPGK și companii precum Schaeffler România, un pilon important al învățământului dual din regiune.

Conducerea Școlii Profesionale Germane Kronstadt, prin doamna director prof. ing. Daniela Croitoru a afirmat că ”vizita companiilor constănțene arată interesul real de a dezvolta un proiect de succes pentru educația tehnică la malul mării și pentru că acesta este coordonat de Asociația Firmelor Constănțene este un real beneficiu. Dorința și experiența lor este evidentă, are consistență, iar noi știm câtă nevoie este de acestea pentru că, astfel de proiecte nu sunt ușor de implementat!”

Școala Profesională Germană Kronstadt se bucură de notorietate la nivel național pentru implementarea unui sistem de învățământ profesional-dual inspirat de modelul german, sistem care pune accent pe formarea practică a elevilor. Elevii beneficiază, astfel, de pregătire practică în școală, dar și direct în companii partenere, ceea ce le oferă o tranziție mult mai lină către piața muncii și le permite să dezvolte competențe tehnice avansate, foarte căutate de angajatori.

„Învățământul profesional-dual reprezintă o soluție viabilă pentru dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii constănțene și pentru reducerea deficitului de personal calificat, iar experiența pe care o avem la Asociația Firmelor Constănțene ne-a oferit o viziune clară asupra modului în care parteneriatele între mediul de afaceri și sistemul educațional pot genera rezultate excelente deopotrivă pentru companii și elevi, viitorii angajați ai acestora”, Ciprian LEPĂDATU, director AFCT.

Inițiativa Asociației Firmelor Constănțene – AFCT de a organiza o vizită lucrativă la Școala Profesională Germană Kronstadt, subliniază dezvoltarea unor noi parteneriate și programe educaționale care să asigure o formare adecvată și de calitate pentru elevii din Constanța, pregătindu-i astfel pentru provocările pieței muncii moderne.